News Flash:

Cele mai ciudate tururi turistice ghidate din lume - FOTO

25 Noiembrie 2013
1698 Vizualizari | 0 Comentarii

Daca te-ai plictisit de obisnuitele vacante in destinatii exotice, afla ca diverse agentii de turism ofera experiente ceva mai palpitante turistilor care sunt in cautare de senzatii tari. Tururile ghidate sunt, poate, cele mai populare in acest sens.

Site-ul Oddee prezinta cateva dintre cele mai ciudate tururi pentru care iti trebuie determinare si, in unele cazuri, destul de mult curaj.

Arta creata de extraterestri: Crop Circles Tour, Marea Britanie

Arta creata de extraterestri, Crop Circles Tour, Marea Britanie

Pornind de la cercurile realizate in campuri de recolta, pline de energie ciudata, sfere de lumina si misteriosul Stonehenge, unele agentii de turism din Marea Britanie ofera asa numitele Crop Circle Tours.

In cadrul acestora, poti zbura deasupra acelor cercuri aparute din senin, despre care se spune ca sunt formate de nave extraterestre si te poti plimba in interiorul lor, in timp ce auzi povesti despre OZN-uri.

Multe agentii sustin ca laptopurile, camerele foto si video s-ar putea defecta atunci cand esti in mijlocul acestor regiuni, iar persoanele cu stimulatoare cardiace nu se pot inscrie in cadrul acestor tururi.

Pe urmele lui Bob Marley, in Bob Marley Bus Adventure, Jamaica

Pe urmele lui Bob Marley, in Bob Marley Bus Adventure, Jamaica

In Jamaica, Bob Marley are un adevarat cult, tocmai de aceea agentiile de turism includ in oferta lor cateva tururi legate de viata cantaretului. Ganja tours trec prin zona Rastafarian si includ chiar si o vizita secreta la o plantatie de marijuana.

Desi conexiunea dintre marijuana si aceste tururi nu este dezvaluita in brosurile agentiilor, exista restricti de varsta, doar persoanele de peste 18 ani fiind admise in cadrul acestora.

Intalneste un preot voodoo si ia parte la o ceremonie ciudata, in Mystical Tour, Haiti

Intalneste un preot voodoo si ia parte la o ceremonie ciudata, in Mystical Tour, Haiti

Desi Haiti s-a confruntat cu probleme majore in urma cutremurului din 2010, vizitatorii inca pot lua parte la tururi voodoo, o experienta intensa, pe alocuri infricosatoare. Turistii asista mai intai la un show voodoo si intalnesc preoti si practicieni voodoo, iar cei mai curajosi iau parte la ceremonii care ar putea sa implice chiar si sacrificii de animale.

Exploreaza viata dupa un dezastru nuclear, Cernobil Tour, Ucraina

Exploreaza viata dupa un dezastru nuclear, Cernobil Tour, Ucraina

Desi tururile in zona Cernobilului ar putea avea efecte nocive asupra sanatatii, exista destui care doresc sa traiasca aceasta experienta. Regiunea in care a avut loc cel mai grav accident nuclear din istorie este inca plina de radiatii, orasul fiind, de altfel, abandonat.

Turistii care se inscriu in cadrul acestor tururi ajung la doar 30 de metri de reactorul contaminat 4, cauza catastrofei din 1986.

Tur in inchisoarea San Pedro, Bolivia

Tur in inchisoarea San Pedro, Bolivia

In La Paz, Bolivia, turistii au posibilitatea de a face un tur al inchisorii orasului. Cu alte cuvinte, condamnatii sunt platiti pentru a conduce oamenii in locul din care cei mai multi infractori viseaza sa evadeze. De altfel, inchisoarea San Pedro este neobisnuita prin faptul ca familiile detinutilor pot alege sa traiasca in interior, alaturi de rudele condamnate.

Cei acceptati platesc o chirie pentru un apartament in interiorul inchisorii. Daca pentru cei bogati conditiile sunt decente, saracii traiesc in celule mizere, pline cu sobolani.

Intra in culisele filmelor indiene, Bollywood Tour, Mumbai, India

Intra in culisele filmelor indiene, Bollywood Tour, Mumbai, India

Pe langa vizitele la templele si monumentele culturale si istorice ale Indiei, tururile de pe platourile de filmare ale productiilor de la Bollywood reprezinta un nou "must have" in turismul indian.

Mai multe agentii din Mumbai, centrul Bollywoodului, ofera astfel de experiente turistilor. Astfel, ei au ocazia de a vedea repetiile dansurilor elaborate din filmele indiene si sa se fotografieze alaturi de actorii indragiti de o lume intreaga.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

plictisit vacante senzatii tari tururi
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Fun.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1466 (s) | 25 queries | Mysql time :0.014804 (s)