News Flash:

Cum sa-ti faci pedichiura acasa, la fel ca la salon

18 Iunie 2017
80 Vizualizari | 0 Comentarii

Cum sa-ti faci pedichiura acasa, la fel ca la salon
E momentul sa renuntam la balerini, pantofi si tenisi si sa scoatem din cutii sandalele. Asadar, pedichiura trebuie sa arate impecabil.
Nu este obligatoriu sa mergi la salonul de infrumusetare pentru a avea o pedichiura fara cusur, poti face asta si singura, acasa, atata timp cat cunoastem cateva trucuri esentiale care ne garanteaza succesul.


Nu este suficient sa ai o oja in tendinte pentru o pedichiura perfecta, ci ai nevoie si de o pila potrivita, o forfecuta, un separator pentru degetele de la picioare, o baza pentru oja, un top coat si ulei esential cu ce aroma iti doresti tu.
Cum sa iti faci pedichiura perfecta, pas cu pas


Curata oja de pe unghii – in prima faza, oja de pe unghii trebuie indepartata cu acetona din belsug si dischete demachiante sau vata.
Inmoaie-ti picioarele in apa – umple un lighean cu apa calda, in care vei pune putina spuma de baie si ulei esential cu aroma preferata. Lasa-ti picioarele sa se inmoaie pret de cel putin 10 minute.


 


Profita de acest timp pentru a te relaxa. Poti pune in aceasta apa si sare Epsom, pentru a te bucura de nenumaratele sale proprietati, dar si zeama de lamaie, mai ales daca ai unghiile ingalbenite.
Exfoliaza-ti picioarele – dupa ce ai inmuiat picioarele, foloseste un amestec preparat din gel de dus si malai sau cafea, pentru a exfolia celulele moarte de la nivelul pielii.


Picioarele vor ramane astfel catifelate. Clateste picioarele si sterge-le cu un prosop foarte absorbant. In cazul in care ai pielea de pe picioare foarte uscata, poti folosi un scrub DIY preparat din ulei de cocos si zat de cafea, care va exfolia, dar totodata va si hidrata in profunzime pielea.
Da-le o forma – folosind forfecuta si pila poti da o forma unghiilor de la picioare.


Straduieste-te sa tai unghiile numai pe drept, pentru a evita problemele ce pot aparea din cauza colturilor. Pentru cuticule poti folosi un produs special, care le va indeparta. Daca acest produs nu face fata, impinge cu ajutorul pilei cuticulele.
Aplica baza pentru oja – pentru ca oja sa aiba aderenta pe unghie, dar si pentru a preveni ingalbenirea unghiei, este indicat sa aplici o baza pentru oja. Daca nu ai un asemenea produs, aplica un strat de lac de unghii obisnuit, care va functiona precum o bariera protectoare. Pentru a separa degetele de la picioare poti folosi un separator pentru degete, dar daca nu ai un asemenea separator, poti folosi si un servetel de bucatarie rulat, pe care il vei incolaci in jurul degetelor astfel incat acestea sa nu se atinga.


 


Continua cu oja – dupa ce te asiguri ca baza pentru oja este complet uscata, poti aplica oja, intr-unul sau doua straturi, in functie de intensitatea pe care iti doresti sa o obtii.
Incheie cu top coat-ul – imediat ce oja s-a uscat, aplica un top coat care va proteja oja aplicata pe unghii, prelungind durata de viata a manichiurii.
Hidrateaza-ti picioarele – da-i voie ojei sa se usuce complet, iar apoi aplica o crema hidratanta pe picioare, insistand pe zona calcaielor.
Sursa: doc.ro

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Fun.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1345 (s) | 36 queries | Mysql time :0.015422 (s)